Curaj! Eşti personajul principal. Grădinița altfel

Mi s-au citit basme de către părinţi de mică şi, astfel, am rămas cu ideea că sunt o prinţesă. Că vreau să fiu şi că sunt. Puternică, ambiţioasă, iubitoare, responsabilă, curajoasă, independentă… atâtea virtuţi! Eram sigură că le posed pe toate şi mă purtam ca atare! Îmi strângeam colecţia de păpuşi – care, de altfel, nu era prea mare, însă suficientă pentru a îmi putea exercita fiecare rol – şi cortina se trăgea: era un adevărat spectacol! Complexitatea întâmplărilor crea intrigi, mistere, dramă, probleme, rezolvări!… si mare era tristeţea când mama mă întrerupea strigând din bucătărie să vin la masă.
E, asta e interesant! Ia să ne oprim puţin! CE făcea jocul aşa de captivant, că eram dispuşi să renunţăm la realitate pentru el? Câţi dintre voi nu aţi strigat, fiind întrerupţi în timpul jocului cu prietenii: “Nu îmi e foamee!”? Toţi. Cel puţin o dată. Şi dacă vă concentraţi puţin, înţelegeţi imediat şi de ce: Pasiune! Cuvântul ăsta care a devenit din firesc, abstract şi folosit atât de des încât e frumos mereu, dar nu rezonează niciodată.
Unde s-a rupt firul? Acolo unde a intervenit teama. Cumva ştii că eşti capabil de mai mult, însă altceva te dă înapoi, amintindu-ţi de tot ce poate ieşi rău. Tu spui că se numeşte bună planificare, însă uite ce afirmă M. Williamson: “Our deepest fear is not that we are inadequate. Our deepest fear is that we are powerful beyond measure. It is our light, not our darkness that most frightens us. We ask ourselves, Who am I to be brilliant, gorgeous, talented, and fabulous? Actually, who are you not to be?”
Oferă-ţi un moment şi profită de ceea ce tocmai ai citit. Nu simţi o energie internă? Se numeşte creşterea încrederii în propriile forţe, şi se întâmplă acum. De atât e nevoie. De validarea că eşti suficient. Şi, crede-mă, eşti! Am ales să ajut oamenii să vadă asta!
M-am concentrat cel mai mult pe copii. I-am văzut mereu vulnerabili. În liceu, când ma pregăteam pentru BAC, am decis să urmez şi un curs de baby-sitting în paralel. Era modul cel mai accesibil de a mă apropia de scopul meu de a ajuta prin motivare şi susţinere: să fiu o influenţă încă de la vârste mici. Am terminat cursul, şi am avut o dorinţă profundă: să îmi construiesc propria grădiniţă!
Diferită. Jocurile sunt toate logice şi strategice, stimulând atât procesul creativ, cât şi înteligenţa! Grădiniţa are un atelier în care se lucrează doar în echipe, care se formează aleator, astfel încât să se împiedice formarea spiritului competitiv excesiv, care distruge viitorul adult. Motivaţia este întotdeauna pe bază de recompensă, şi niciodată de tip pedeapsă. Frica este total negată! Grădiniţa practică o excursie de o zi lunară. Acestea se petrec mereu în aer liber, iar tutorii copiilor trebuie să fie prezenţi şi să participe la activităţi în aceeaşi măsură precum cei mici. Astfel, se vrea ruperea acelui triunghi periculos copil-părinţi-educatori, în care copilul este adesea confuz. Se creeaza o unitate. În acelaşi timp, sistemul oferă traininguri periodice părinţilor, deoarece – nu-i aşa? – nu i-a învăţat nimeni cum să fie părinţi. Hai să îi susţinem, să îi ajutăm să crească un lider. Un personaj principal în propriul basm şi după ce cresc; şi când ajung ei să citească basmele.
Am renunţat. M-am împiedicat în acte şi în buget. Aveam 19 ani şi niciun ajutor. Am decis să merg la facultate şi speram să nu îmi uit visul. Nu am uitat. Ba m-am apropiat din ce în ce mai mult, pe nesimţite. Am devenit voluntar HR, interacţionând cu şi motivând oameni. M-am înscris la cursuri de psihopedagogie, cu gândul să devin profă de Informatică la terminarea facultăţii. Nerăbdătoare, am devenit voluntar la Fundaţia Inocenţii, unde am putut preda şi fără diplomă.
Şi iată-mă. 3 ani mai târziu, tot la terminarea unui ciclu de învăţământ, tot cu aceleaşi gânduri. Cu acelaşi buget precar, însă mult mai motivată, hotărâtă si informată! Să înfiinţez acea grădiniţă-altfel, pentru ca e nevoie de ea în România!

autor: Lidia Mihailidis, Facultatea de Matematică și Informatică, specializarea Informatică