Prăjiturile Maiei, făcute cu drag pentru gustul bun

de Iulian Dragomirescu

Am copilărit cu imaginea bunicii mele în bucătărie. Maia, așa cum îi spuneam noi, își petrecea probabil mai mult de jumătate din zi acolo, printre oale și linguri, pregătind o mulțime de bunătăți. Inutil să vă mai spun ce minunății ieșeau din mâna ei, zi de zi. Eram o familie de răsfățați. Iar ea făcea totul cu zâmbetul pe buze și, uneori, cântând. Era cel mai blând om pe care l-am cunoscut și avea o voce care-ți făcea pielea de găină. Însă, mai mult decât orice, era o bucătăreasă fără cusur. Secretul ei: îi plăcea să mănânce și ne iubea foarte mult pe noi, pe copii și nepoții ei. Orice mâncare ieșită din mâna ei era făcută cu dragoste pentru familie și pentru gustul bun.

După ce bunica s-a stins, mama n-a intrat în bucătăria ei decât ocazional. Știa să gătească, însă gătea rar pentru că talentul bunicii în bucătărie era greu de egalat. Un timp am mâncat mulți cartofi prăjiți. Mama gătea cât să nu murim de foame. Întâi pentru că avea serviciu, apoi pentru că nu putea să scoată imaginea bunicii din bucătărie. Orice contact cu acea cameră era dureros pentru noi toți. Apoi, am refăcut casa bunicilor, mama a ieșit la pensie și a început să gătească. Nu este Maia și probabil multe mâncăruri și gusturi din copilăria mea vor rămâne niște amintiri scumpe sau doar niște rețete în caietele scrise de mână pe care le-a lăsat în urma ei. Însă mama este și ea o bucătăreasă desăvârșită. Are mâncărurile ei inegalabile și, mai ales, un talent desăvârșit pentru prăjituri. Maronica, Vieneza, Greta Garbo sau Tortul lui Iorga sunt tot rețetele bunicii. Însă mama le-a ridicat la rang de artă. În mod cert, prăjiturile acestea sunt amintirile dragi pe care ni le lasă ea moștenire. Așa cum a făcut și bunica cu mâncărurile ei. Colegii și prietenii mei au crescut cu prăjiturile mamei.

Din vorbă în vorbă, povestea prăjiturilor făcute de “doamna Mihaela” a ajuns până departe. De câțiva ani, mama face prăjituri și torturi pentru prieteni, colegi, cunoștințe și rude, ori de câte ori aceștia o roagă, fie că este vorba despre ocazii speciale sau simple mese în familie.

M-am gândit, deci, că aș putea să fac ceva mai mult pentru prăjiturile mamei mele decât să le mănânc. Aș putea să ajut la producție și să le vând pe o scară mai largă. Și să fac în așa fel încât prăjiturile ei să bucure cât mai mulți oameni. Așa că plănuiesc să pun pe picioare un laborator adevărat și o modalitate de a livra rapid ceea ce eu consider că sunt cele mai bune prăjituri din lume. M-am apucat deja să lucrez la un site cu poveștile familiei pentru fiecare rețetă de prăjitură în parte. Și m-am gândit deja că Social Media mă va ajuta să promovez mica afacere, chiar în lipsa unui buget consistent.

Din păcate, costurile necesare deschiderii unui laborator sunt peste posibilitățile noastre, iar procedurile de accesare a unor fonduri europene sunt prea stufoase și descurajante pentru mine. N-am abandonat ideea. Însă cred că am găsit o soluție de compromis: un laborator care produce prăjituri și torturi la comandă, dispus să ne inchirieze spațiul, cu program redus. Știu că și pentru acest pas am nevoie de suport financiar serios, însă costurile sunt clar mai reduse și chiar cred că aș putea avea șanse reale de succes.

Dacă lucrurile merg conform planului și comenzile cresc constant, vom putea strânge suficienți bani pentru avans ca să putem cumpăra în leasing aparatele trebuincioase pentru propriul nostru laborator. Nu știm încă dacă vom reuși, dar am hotărât să credem în noi. Deja am decis să numim micul nostru shop “Prăjiturile Maiei”, în amintirea bunicii. Nu știm unde o să ne ducă povestea noastră, însă eu unul îmi doresc să cresc o afacere prosperă și cinstită, cu prăjituri “de acasă”, făcute cu dragoste pentru gustul bun și pentru cei ce le mănâncă. Așa cum ne-a învățat Maia că se face mâncarea.