Transformarea fabricilor românești. De la linii de producție la linii spre nori

După căderea comunismului, în cadrul fostelor țări membre au început să se întâmple fenomene ciudate din punctul de vedere al adaptării la noul mod de existența care presupunea, printre altele, liberalizarea modului în care se fac afaceri. S-au observat situații în care un televizor și un aparat video (VHS) costau mai mult decât un apartament sau situații în care anumite societăți s-au trezit cu câteva zeci de mii de acționari care așteptau venituri precum încă mai așteaptă funcționării publici salariul.
În timp ce în România a existat acea frică de exterior conform căreia vin străinii și ne cumpără pe toți și apoi ne vând pe nimic, frică ce a dus la blocarea marilor companii ale statului până la stadiul în care acestea au ajuns literalmente să fie date la fier vechi. Concomitent, în Polonia se vindeau fabrici și uzine întregi către investitorii străini care puteau dovedii că au intenții bune. Dezvoltarea vestică, avansată cu câțiva ani, a ajuns brusc în față celor proaspăt ex-comuniste, care au arătat o frică și ezitare în fața schimbării, ce a dus la stagnarea lor economică.
Această dezvoltare presupunea, printre altele, o renunțare ușoară la industria grea și la fabricile clasice de producție brută în favoarea unor fabrici noi, modele noi, care nu mai sunt definite prin „lungimea și liniile lor de producție”, ci de „înălțimea lor și conectarea cât mai bună la mediul global”. În mod natural, în Vest a început să se renunțe la fabricile de producție „brută”, acestea fiind mutate ușor-ușor în țări est-europene sau în țări mai puțin dezvoltate, unde forța de muncă ieftină se putea găsi ușor (de exemplu, uitați-va unde sunt făcuți pantofii sport de firmă pe care îi purtați). În schimbul lor, au apărut aceste fabrici care ocupă mai puțin teren, dar sunt mai înalte și aparent nu produc nimic…vizibil. Așa au luat naștere anumite tipuri noi de companii, precum BPO-urile (Business Process Outsorcing), ce angajează o mare de oameni care să stea toată ziua de vorba cu alți oameni, din alte colțuri ale lumii, și să le rezolve problemele acestora.
Aceste BPO-uri sunt un nou tip de fabrică, sunt fabrici ce produc „soluții” de toate tipurile pentru diferite probleme ale diferitelor companii din orice colț al lumii. Existența lor este condiționată de o societate dezvoltată din punct de vedere intelectual (fiind uzuală cerința de a cunoaște două limbi străine, din care una mai puțin cunoscută) și deschisă (îndrăznesc să fac o comparație cu Polonia, una din primele țări din lume în materie de servicii de externalizare, și România, una din țările care au cea mai mare creștere în acest domeniu – vezi dezvoltarea parcurilor de business din România și a pieței de birouri din ultimii 10 ani) și abordarea lor postcomunistă amintită mai devreme).
O concluzie a acestei observații este că, în ultimii ani România, a început să înțeleagă cum e cu „producția de idei”, deși este vorba doar despre o direcție de dezvoltare. Inteligența arătată aici a reușit să atragă cele mai mari corporații din lume și mai ales Shared Service-urile lor, corporații precum Procter & Gamble, Oracle, Accenture, Vodafone, Siemens, Dell, HP și alții (multe dintre corporațiile de FMCG au în România sediile lor regionale), care s-au dezvoltat, au populat parcuri de birouri, slujbe și alte afaceri satelit. De ce este important acest lucru pentru tineri? Pentru că în jurul ei își pot dezvolta cariera, alege domeniul de studiu sau chiar ne pot gândi start-up-uri de succes, bazate pe idei noi, orientate către o realitate nouă.

Mihai Dicu, Facultatea de Mecanica si Tehnologie