Un altfel de business verde
de Raluca Ionescu
Se poartă verde, se poartă bio și eco! Mai mult, gastronomia n-a fost nicicând mai în vogă. De când cu atâtea emisiuni culinare, site-uri cu rețete și bloguri de cooking, românii au devenit mult mai atenți la ceea ce au în farfurie. Interesul pentru alimentație se leagă de pasiunea nou-nascută pentru o viață sănătoasă. Am observat că cei din jurul meu încearcă să înlocuiască obiceiurile alimentare nocive cu unele care să le asigure un trai mai lung și mai echilibrat. Așa că mâncărurile nesănătoase și alăturările nefericite de alimente au ieșit din dieta multor români, în special a celor din mediul urban, preocupați de un mod de viață sănătos.
Am mulți prieteni care au învățat că salata nu este doar o garnitură, ci poate fi un fel principal. Așa au apărut micro-plantele: spanac, sfecla, broccoli și alte legume, crescute doar câteva zile. Deja populare în străinătate, în special în America, la noi în țară există doar un business care produce astfel de legume. Este loc de mai multe, spun eu, pentru că cerere există. Dacă aș putea, aș încuraja investitorii de tip „business angel” să intre într-o afacere cu micro-greens. În primul rând, din punct de vedere business, este o mișcare inteligentă. Este bine și pentru economia țării, căci este nevoie de dezvoltărea sectorului agricol, chiar dacă aici vorbim de un nivel… micro. Cu atât mai mult cu cât o afacere de acest tip are nevoie de o investiție inițială de 10.000 de euro, poate chiar mai puțin.
Eu aș avea curaj să încep o astfel de agricultură micro, dacă aș avea la dispoziție fondurile necesare. Aș începe cu o producție de probă – câteva luni aș planta în balcon mai multe tipuri de răsaduri, pe care să le dăruiesc prietenilor, spre testare. Un kit pentru a începe să cultiv nu ma va costa mult, aproximativ 400 de lei, ba chiar îl pot improviza și eu. Apoi, semințele nu costă mult – între 4 și 31 de dolari pachetul. Plantele trebuie să aibă între 5 și 10 centimetri. După 7 zile, deja vor putea fi consumate, până ajung la 25 de zile.
Dacă plantele mele trec de testul celor apropiați, aș începe să colaborez cu restaurante sau cu supermaketuri unde să le distribui. Promovarea pe Internet este extrem de necesară, căci produsele de acest tip se adresează unui public tânăr, mereu în cautare de noutate și inovație – publicul meu țintă ar fi cei între 20 și 40 de ani, care au acces la Internet și se documentează din diferite surse online sau socializează pe Facebook, Pinterest, Instagram, Youtube. După ce voi reuși să creez o obișnuință în rândul consumatorilor, voi extinde producția și eventual voi deschide un magazin, fizic sau online, unde să pot vinde răsaduri, semințe și micro-plante și legume. Sunt convinsă că, în timp, micro-plantele și legumenle ar încuraja un stil de viață sănătos, mai ales în rândul copiilor, care sunt mai greu de convins să mănânce verdețuri. Într-adevăr, o mână de mini-spanac nu înlocuiește o salată mare, dar este un plus pe care îl putem aduce dietei noastre. Studii realizate în universități din Statele Unite au relevat faptul că plantele aflate în stadii incipiente de creștere pot fi de la 4 până la 40 de ori mai concentrate în nutrienți, vitamine și minerale benefice.
În străinătate, curentul a luat amploare, iar de curând a ajuns și la noi. Poate nu voi fi eu cea care va strange banii să investească, căci încă sunt prea tânără, dar oamenii de afaceri care vor să aducă valoare stilului sănătos de viață pot să ajute un astfel de business să crească.