Afacerea sustenabilă privește către viitor, iar Viitorul este curat!
“Excelența nu este un act singular, ci este un obicei”, spunea Aristotel. În accepțiunea generală, atunci când este vorba despre excelență, ea poate fi percepută cu ușurință abia atunci când devine evidentă. Cu alte cuvinte, excelența unui business se remarcă abia în fazele finale ale dezvoltării unei afaceri, atunci când business-ul a atins un nivel superior de profesionalism, când acesta a câștigat încrederea și fidelitatea clienților săi. Până acolo, însă, este un drum lung, deoarece excelența nu este altceva decât un cumul de comportamente repetitive și de experiențe îndreptate către un ideal.
O afacere este o viziune a unui sistem interconectat, orientat către oferirea calității și valorii și generarea unui profit. Pe termen lung, pentru a fi sustenabil, orice sistem are nevoie de autoperfecționare și flexibilitate în ADN-ul său. Utilizând paradigma învățării prin autoperfecționare, sistemul se modifică natural prin încercare-eroare și observație. Pentru autoperfecționare, este necesară implementarea mentalității unui business care învață permanent, pas cu pas, se adaptează permanent creând astfel un sistem de comportamente și obiceiuri din ce în ce mai bune și o flexibilitate din ce în ce mai mare, ușor adaptabilă pieței. Se încurajează, astfel, punerea sub semnul întrebării a tuturor comportamentelor dintr-un business și în acest mod greșelile sunt mult mai ușor de identificat și înlăturat.
Toate acestea duc în timp către formarea pilonilor succesului și a unei dezvoltări durabile. Sustenabilitatea este văzută prin prisma viitorului drept un proces, o serie de comportamente ajustabile și perfecționabile, care au în vedere gestionarea resurselor limitate ale planetei și lăsarea alternativei unui viitor frumos pentru generațiile următoare, creând o creștere eficientă, și nu simpla urmărire a generării profitului. Spre exemplu, în acest sens se remarcă eforturile celor de la PUMA, care au dezvoltat ideea de articole sport din materiale biodegradabile. Colecția a fost numită InCycle pe baza ideii de articole sportive reciclabile, aducând pe piață inovația sustenabilă și ecoeficiența. Acesta este viitorul!
Deși, până în urmă cu doar câțiva ani, atunci când vorbeam despre sustenablitate, focusul încă era pus pe crearea profitului și a unei strategii competitive care să conducă spre acesta, acum, orientarea este către viitor; sustenabilitatea unui business se învârte în jurul ideii de profit alăturat protecției mediului înconjurător și ideii de investire în oameni, a creșterii nivelului lor de trai și a nivelului de educație. Astfel, acum compania ÎNVAȚĂ la rândul ei – atât angajații de bază, cât și oamenii din management – în încercarea de a crea și oferi o valoarea cât mai mare pentru societate, mediu și viitor. Business-urile care nu gândesc astfel sunt condamnate la o viață scurtă, rămânând a fi destinate titlului de afaceri trecătoare, care modelează o gândire și un set de comportamente inflexibile, implementabile doar pe termen scurt sau mediu.
Am observat că oamenii devorează problemele care apar zilnic în media, fiind antrenați în observarea circumstanțelor nedorite în care au fost create problemele, însă mai puțini sunt și obișnuiți cu rezolvarea și identificarea sau implementarea unor soluții lor!
Viziunea mea de business este de a face ca înclinarea spre soluții și căutarea acestora să devină un obicei printre cât mai mulți dintre noi, prin crearea unei comunități de oameni care realizează și sunt conștienți de resursele interioare și potențialul uriaș care se află în fiecare dintre noi pentru construirea unui viitor mai bun! Sună grozav, nu-i așa?
Pentru că eu cred în oameni și în forța lor pozitivă de a găsi soluții împreună la problemele actuale, sunt convinsă că putem recrea viitorul, învățând să gândim în termeni de probleme și automat și SOLUȚII, prin canalizarea forțelor și demararea unei dinamici concrete de optimizare și transformare!
Autor: Mihaela Diaconescu, Facultatea de Psihologie și Științele Educației