O lume a maşinilor

Tehnologie. Un cuvânt simplu, auzit tot mai des în viaţa de zi cu zi. În fond, ce este tehnologia? Pentru mulţi, este un mod de viaţă, ceva fără de care nu am putea trăi. Unde am fi, ca specie, dacă ar dispărea brusc progresul tehnologic făcut în ultimii două sute de ani. Cel mai probabil nu am reuşi să ne adaptăm la schimbare. Cum regresul tehnologic este un scenariu SF, ne vom concentra pe progresul, care, în ultimii ani, a luat amploare.

Nu se poate nega faptul că tehnologia începe să înlocuiască omul în domeniile unde este nevoie de precizie. Dar cât timp va trece până când această înlocuire se va extinde? Studiile arată că evoluţia tehnologiilor şi rata şomajului au o creştere direct proporţională. Prin urmare, până unde se poate merge? Răspunsul este simplu: oriunde. Forme de inteligenţă artificială, deşi imperfecte, există deja. De aici, până la a crea o maşină ce poate imita un om, nu mai este mult.

Putem, deci, să presupunem prin absurd, la fel ca în domeniul matematicii, că vom crea o societate perfectă. Cum toate domeniile pot fi vizate pentru a fi preluate de inteligenţa artificială, exact asta vom face în mica utopie pe care ne-o vom imagina în continuare. O lume în care niciun om nu trebuie să muncească, în care totul este făcut de roboţi. Eliminăm din discuţie salariile şi necesitatea banilor, întrucât roboţii nu au nevoie de aşa ceva. Totul este la dispoziţia tuturor, întrucât nimeni nu munceşte pentru nimic.

Ce vor face oamenii? Specia umană a avut întotdeauna un reper care să o îndrume. Se poate spune că banul a fost, în lunga lui istorie, pârghia care a pus în miscare lumea. În cazul ăsta, în absenţa lui, care va fi obiectivul locuitorilor micii noastre societăţi create ca exerciţiu de imaginaţie? Se poate răspunde uşor cu: orice. Şi de ce nu? Limite nu ar exista.

Omul ar avea mult mai mult timp pentru a citi, pentru a scrie, a picta, a gândi, a cerceta, a pune la îndoială. Dacă maşinile ar face treaba ce necesită precizie matematică, partea palpabilă a existenţei, omul s-ar putea îndrepta spre ceea ce numai el poate atinge.

Dacă progresul tehnologic ar fi la apogeu, ar exista cadrul perfect pentru cel spiritual. Pentru că, este un fapt ştiut, cele două nu pot merge în paralel din motive evidente. Este adevărat, o îmbinare se poate face, dar excelenţa într-un domeniu se poate atinge doar sacrificând din resursele alocate celuilalt. Deşi apogeul tehnologic poate fi atins, nu l-ar încuraja pe cel spiritual, ci l-ar înăbuşi treptat. Scenariul descris mai sus nu este unul nou. Celebrul romancier SF, Frank Herbert, a gândit acelaşi cadru în anii ’60 în timp ce scria seria Dune. Fiul său, Brian Herbert este cel care i-a dat viaţă, câţiva ani mai târziu. Împreună cu Kevin J. Anderson, el a descris cu lux de amănunte cum ar arăta umanitatea în momentul în care roboţii vor face absolut tot. Omul este predispus la a se pierde în partea materială.

Dacă la început ar exista avânt spre progresul spiritual, spre dezvoltarea culturală şi artistică a omenirii, acest impuls iniţial s-ar pierde, fiind acaparat de o stare de stagnare. Stagnare generată de confort. Omul nu ar crea lucruri nemaivăzute, nu şi-ar imagina lucruri nemaipomenite şi nu ar elucida mistere filosofice, ci s-ar cufunda în plăceri ieftine care nu aduc nimic altceva decât o mică distragere. Lipsit de un obiectiv concret, omul s-ar îneca în confortul creat, nu ar înflori cu ajutorul lui.

Astfel, consider că progresul tehnologic este necesar, din mai multe motive. În primul rând ni-l dorim cu tot mai multă nerăbdare. În al doilea rând, ceea ce a început acum nu mult timp, această eră a dezvoltării şi cercetării, este o mică avalanşă. Nu ne putem opri la jumătate. Dar, în acelaşi timp, acesta atrage după sine şi multe efecte negative. Pe termen scurt poate pot fi, dacă nu remediate, măcar ignorate. Dar, pe termen lung, înlocuirea totală a omului cu maşina nu va aduce o utopie, ea putând ridica mai multe probleme decât va rezolva.

Autor: Cristian Ciornei, Facultatea Automatică și Calculatoare