Școala care te învață să fii fericit
de Alina Călin
Propunerea mea de business este legată de nevoia generației Y de a avea mai mult timp liber. Nu încurajez să lăsăm birourile goale, ci să ne facem un program care să ne permită să avem succes pe plan profesional, dar și suficient timp pentru a desfașura alte activități. Poate că suntem prima generație care a decis să urmeze mantra: „muncesc ca să trăiesc, nu trăiesc ca să muncesc”. Cu toate că ne alegem carierele în funcție de pregătirea și aptitudinile noastre și ne place mult ceea ce facem, nu ne dorim ca întreaga noastră viață să se desfășoare în jurul ascensiunii profesionale. Vrem să fim eficienți fără însă a ne consuma toate resursele la locul de muncă.
Am observat că, în realitate, mai ales pentru tineri, este foarte dificil să-și îndeplinească dorința de a avea mai mult timp liber. Mai ales pentru tinerii antreprenorii care, determinați să-și crească afacerea, lucrează mult peste program. Iar cei aflați la început ar face aproape orice ca să își convingă șeful că sunt dedicați carierei, chiar dacă acest lucru înseamnă multe ore nedormite.
Propunerea mea? Să formăm o comunitate, care să ne ajute să creștem calitatea vieții. Pe o platformă online, de tip forum, să ne înregistrăm și să ne ajutăm reciproc să ne atingem scopul. Asemenea dependențelor și obișnuința cu un anumit stil de viață este mai ușor de depășit în cadrul și cu ajutorul unei comunități. Pe lângă sprijinul pe care ni-l vom oferi reciproc online, vom organiza întâlniri săptămânale, în care să învățăm mai multe de la un coach, un specialist în dezvoltare personală, care ne va schimba perspectiva asupra manierei în care ne organizăm timpul. E bine să devenim conștienți asupra înseamnătății timpului și ce putem face cu el.
Organizarea va începe de la obiectivele care trebuie atinse, de la macro către micro. „Cursanții”, adică membrii comunității, vor stabili împreună un plan care să vizeze remedierea unor probleme pe care le-au întâmpinat și îmbunătățirea unor aspecte ale vieții care îi nemulțumesc. Activitatea comunității va fi flexibilă, iar planul va fi adaptat în funcție de participanți și va putea fi modificat de fiecare dată când se va constata că este nevoie. Acesta se va baza pe o analiză care definește, de fapt, calitatea vieții: cum petrecem fiecare oră din zi – muncă și timp liber, ce ne mulțumește și ce nu ne face plăcere dintre activitățile zilnice. După ce membrii comunității vor completa câte un chestionar, pe baza concluziilor vom putea stabili de unde vom începe programul. Dacă mă bazez pe observațiile anterioare, îmi dau seama că, în primul rând, multe ore din zi sunt pierdute cu activități minore – Facebook, pauza de cafea, SMS-uri sau procrastinar. În ceea ce privește activitățile zilnice, probabil nemulțumirile vor fi legate de timpii morți din trafic, din timpul serviciului și obligațiile casnice, iar lista cu activități plăcute va conține relaxare în familie sau cu prietenii, ieșirile în oraș, vacanțele și practicarea unor hobby-uri.
Scopul programului va fi să diminuăm aspectele neplăcute pentru a face loc celor care ne oferă satisfacție. Cu ajutorul coach-ului personal vom învăța să fim mai productivi: să fructificăm fiecare oră de muncă, fără a procrastina. Acest lucru înseamnă că și timpii morți (de la serviciu sau din trafic) pot fi folosiți dezvoltării personale și profesionale – în doar 10 minute citești ceva dintr-o carte, faci un exercițiu de mindfullness sau de brain fitness.
Proiectul propus de mine va funcționa ca un business care, în timp, va aduce și profit. Vom încheia parteneriate cu companii mari, care sigur vor dori să se implice în astfel de programe, pentru ca, ulterior, să „beneficieze” de angajați mai determinați și mai fericiți. Vom avea cel puțin un coach angajat permanent, vom funcționa precum o școală, unde vom învăța cum să avem o viață mai bună, mai productivă, mai fericită!