Cum asiguri sustenabilitatea unui business prin intermediul rețelelor sociale

Nimeni nu poate să știe rețeta perfectă a unui business. La o scurtă privire asupra pieței, observăm că e o chestiune mai mult de context și noroc ca un business să fie de succes. Până și creatorul Facebook declara într-un discurs că norocul, acea noțiune pe care nu o poți descrie foarte precis, a avut un rol major în ascensiunea lui și că sunt atâția oameni cu idei bune care nu ajung să aibă succes pentru că nu îi ajută contextul. Dacă până aici lucrurie par deja complicate, sustenabilitatea vine ca o problemă în plus. Cum faci să dureze acel ceva pe care l-ai construit cu multă bătaie de cap și nopți nedormite?

În opinia mea, fără să am o experiență în ale afacerilor, se pun cap la cap câteva idei, iar câteva dintre ele sunt sigură că merită atenție. Când dezvolți un business, chiar dacă la început ești doar tu cu tine, următorul pas ar fi să îți alegi lângă tine acei puțini oameni care să ofere o părere ori de câte ori e nevoie.

Oricât de puternic obiectiv ar fi caracterul unei persoane, la un moment dat tot pot apărea probleme în luarea deciziilor și în modul de percepție. De aici soluția: Ai o idee? E foarte bine. Ai un plan de început? Acum mai ia doi oameni lângă tine și reanalizează problema. Ce rol are această alegere în privința sustenabilității? Un plan bun înseamnă un viitor bun.

O altă perspectivă, în opinia mea, este aceea a vieții actuale. Să presupunem că ai dezvoltat un business acum ceva vreme cu tehnologie veche/metode clasice și acum observi că timpul a trecut, dar pe tine te-a lăsat tot acolo. Asta ar fi cel mai bine să nu se întâmple. Soluția ar fi reorientarea. Poți oricând ca din business-ul tău actual să dezvolți un altul.

Trebuie să fii mereu la curent cu ceea ce se întâmplă. Bula ta de spațiu privat e comodă și liniștită, dar cu timpul vei rămâne doar tu și bula ta. Ideea de a ține pasul se aplică în orice. De exemplu, poate nu ai luat în considerare că publicitatea e cea care pune totul pe roate, iar tu încă mai crezi că e inutilă. În acest caz ar trebui să începi cu o postare sponsorizată pe Facebook să vezi care e efectul.

Concluzia: să nu rămâi în urmă cu nimic! Ia-o înainte chiar dacă pare că nu se poate. Idei mai sunt, dar cu acestea am decis să sparg gheața astăzi. Mi-aș dori un business. Mi-aș dori să am o voce auzită și să scap de fricile mele în exprimarea părerilor. Mi-aș dori mai mult de la mine. Nu spun că sunt făcută pentru asta pentru că nu știu ce reprezintă “asta”. Spun doar că îmi doresc, iar asta ar trebui să însemne destul de mult, nu?

Autor: Olimpia Muntea, Facultatea de Automatică și Calculatoare