Factori esențiali pentru succesul unei afaceri pe termen lung

Vreau să punctez încă de la început că o entitate comercială poate avea succes pe termen lung numai și numai dacă respectă normele fiscale aplicate acesteia.

Evitarea plății TVA, creșterea fictivă a cheltuielilor pentru a reduce impozitul pe profit, angajarea ”la negru”, încasarea fără emiterea documentelor fiscale, spălarea banilor și alte acțiuni de acest fel fac ca o companie să devină mai vulnerabilă. În aceste cazuri, beneficiile pot fi simțite cu ușurință de către părțile implicate pe termen scurt, însă pot genera dezavantaje semnificative pe termen lung: cercetări penale, scăderea credibilității companiei pe piață, sechestru pe bunuri/acțiuni, popriri, amenzi semnificative și altele.

Doar prin respectarea normelor fiscale aplicabile se pot consolida factori esențiali pentru succesul unei afaceri:

1.      Indicatori financiari relevanți
Pentru a cunoaște evoluția la zi, oportunitățile și amenințările companiei, persoanele din conducere au nevoie de indicatori de performanță reali. Putem afirma că acești indicatori sunt relevanți în momentul în care există documente fiscale pentru orice bun sau serviciu achiziționat sau vândut.

2.      Scalabilitate
În general, pentru a face evaziune fiscală sau pentru a spăla bani este nevoie de management la nivel micro. O afacere medie sau mare va avea dificultăți în gestionarea acestor activități lipsite de etică.

3.      Etică în afaceri
Etica în afaceri este din ce în ce mai apreciată la nivel mondial, inclusiv în România. Companiile ce întreprind activități lipsite de etică, precum evaziunea fiscală sau spălarea banilor, vor avea de suferit la nivel de încredere în piață. Spre exemplu, Dragon Star, o companie medie de curierat din România, este parțial izolată de alți operatori de curierat din cauza lipsei eticii pe care această companie a dovedit-o.

4.      Lipsa problemelor de ordin legal
Problemele de ordin legal pot atrage consecințe ireparabile: cercetări penale, chemări în judecată, amenzi usturătoare și altele. Există multiple exemple de companii mari care au intrat în insolvență sau faliment din cauza problemelor de ordin legal. Un exemplu este compania Asesoft, controlată de Sebastian Ghiță.

Concluzionând, respectarea normelor fiscale este mai mult decât esențială în dezvoltarea unei afaceri de succes și crearea de beneficii pe termen lung. O economie dinamică pornește cu o bună educație fiscală a antreprenorilor.

Autor: Andrei Eduard Burghelia, The Entrepreneurship Academy